VIDEO/ Dorin Recean: Guvernul trebuie să se disciplineze economic

Republica Moldova va putea accesa alte 94 de milioane de dolari din totalul de 379 de milioane oferite de Fondul Monetar Internațional, ca parte a programului curent. Despre acest lucru a informat, în cadrul unei conferință de presă, prim-ministrul, Dorin Recean, la capătul celei de-a treia misiune FMI în țara noastră de evaluare a programului ECF – EF, condusă de Ruben Atoyan, în perioada 1 – 14 martie.

„În această vizită curentă am ajuns la un acord ca țara noastră să poată accesa cele 94 de milioane de dolari din cadrul programului curent cu FMI. Guvernul și toată echipa va trebui să mobilizeze resursele pe intern, să eficientizăm cheltuielile, să avem o guvernare disciplinată și foarte important, să avem o disciplină bugetară foarte bună”, a spus Dorin Recean.

Obiectivul nostru este să creștem economia țării, chiar dacă, din cauza războiului din Ucraina, Moldova se află într-o zonă de volatilitate.

„Din cauza războiului din Ucraina, noi încă suntem în zona volatilitate și a riscului de volatilitate în ceea ce privește prețurile, în mod special la energie. De asta trebuie să avem grijă. Doi. O mai mare disciplină în instituțiile guvernului va duce la o reziliență instituțională. Trei. Instituțiile vor asigura securitatea și pacea în așa fel încât businessului să se dezvolte, întreprinderile mici și mijlocii să poată să acceseze programe investiționale”, a adăugat premierul.

La rândul său, Ruben Atoyan a declarat că Moldova a reușit unele progrese, dar mai are de lucru, în special pentru a preveni și combate corupția.

„Programul se realizează, în linii mari, în parametrii conveniți, în pofida unor circumstanțe dificile și a unor crize ce se derulează concomitent. Autoritățile au respectat toate criteriile de performanță cantitative. Deci, reformele avansează treptat, dar mai sunt necesare eforturi pentru a promova integritatea, capacitatea și independența celor mai importante instituții în domeniul prevenirii și combaterii corupției și pentru a consolida capacitatea cadrului legal”, a menționat Ruben Atoyan.

Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI, are o durată de 40 de luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021, iar în luna mai 2022 a fost majorat volumul total de creditare la circa 826 de milioane de dolari.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata