VIDEO/ Gara feroviară Ocnița riscă să rămână cu un singur angajat: „Reținerile salariale sunt deja de jumătate de an”

Gara feroviară Ocnița riscă să rămână cu un singur angajat. Asta după ce restul muncitorilor au depus cereri de demisie, sătui de întârzierile salariale. Potrivit oamenilor, dacă până pe 3 februarie nu își vor ridica banii, vor fi nevoiți să își găsească alt post de muncă. La rândul lor, autoritățile au declarat că au elaborat deja un plan pentru a redresa situația la CFM, transmite TV Nord

„Oamenii nu au salarii, nu au pe ce trăi. Reținerile salariale sunt deja de jumătate de an. Acum ele se achită сu două luni întârziere. Adică, angajații de la transporturi au fost plătiți pe 1 (acum două luni), iar cei de la căi ferate pe 19 (acum două luni). Noi deja avem dreptul să scriem cerere conform articolului 78 să ne încetăm lucrul până la achitarea integrală a salariului.”

Potrivit angajaților, salariile întârzie de aproape jumătate de an, iar situația financiară i-a adus în pragul disperării.

„Noi ne considerăm întreprindere de stat, dar la autogestiune. Nu ne luați banii dar noștri. Unde se duc banii. Trenurile marfare circulă. Da, am stat o săptămână pe loc, fără combustibil. Nu am avut pe ce cumpăra, pentru că erau conturile blocate. Combustibil avem, marfarele circulă câteva ori pe zi. Aceasta doar tot este venit. Unde se duc acești bani, noi nu știm.”

„Noi care stăm aici nu am furat, noi suntem săraci, nici nu am trăit bine, dar acum în general nu avem cum să trăim, da port ce am, port după cineva.”

Angajații se plâng că nu își mai pot întreține familiile.

„Să trimiți dimineața copiii la școală, ceva trebuie să le dai în ghiozdan. La școală cer a lor, la grădiniță tot așa. Omul dimineața se pregătește pentru lucru. Ce să pună în geantă? Noi nu suntem luați în serios. Parcă am fi oameni de sortul 3. Dar ne scuzați, robia s-a terminat de mult.”

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, instituția pe care o reprezintă are deja un plan pentru a redresa situația la CFM. 

„În ultimele luni, au fost făcuți pași pentru a stabiliza situația. Primul fiind un audit complet, pentru a identifica sursa problemelor și am inițiat un proces de reorganizare care să facă CFM mai eficientă și mai transparentă. Deși aceste schimbări nu sunt ușoare ele sunt necesare pentru a salva întreprinderea. Un alt pas important este atragerea de investiții pentru modernizarea infrastructurii și a trenurilor, astfel încât CFM să devină un partener de încredere atât pentru călători, cât și pentru economia țării.”, a menționat Mircea Păscăluță.

În prezent, peste patru mii de angajați ai CFM au restanțe salariale.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata