VIDEO/ În ciuda tuturor greutăților, a devenit psihopedagog. Saida Gavriliță: „Probleme mele de sănătate m-au făcut mai puternică”

Manifestă în fiecare zi curaj, dragoste pentru copii și faptul că oricare dintre ei are abilități, dacă depui multă muncă și iubire în tot ceea ce faci. Este vorba despre Saida Gavriliță, o tânără din satul Taraclia, raionul Căușeni. Indiferent de greutățile cu care s-a confruntat în viață, aceasta a revenit în școala unde și-a făcut studiile și lucrează cu elevii în calitate de psihopedagog. Tânăra, care are deficiențe de mișcare, spune că orice om poate schimba lumea și că, indiferent de provocările pe care ți le oferă viața, sufletul omului este cel care contează, transmite Studio-L

„Din cauza că m-am născut prematur mă confrunt cu unele probleme de sănătate, dar pentru mine nu a fost acesta un obstacol. Probleme mele de sănătate m-au făcut mai puternică și am ajuns unde sunt și cred că voi ajunge și acolo unde îmi propun pe viitor.”

Saida a studiat psihopedagogia la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Capitală. Tânăra este convinsă că elevii de la sate au cea mai mare nevoie de ajutorul unui psihopedagog.

„De mic copil am visat să fiu medic ca să ajut copii și, totuși, până la urmă în psihopedagogie m-am regăsit, pentru că și aici ajutăm copiii, și este un domeniu potrivit pentru mine. la școală mereu vin cu dispoziție, pentru că lucrul pe care îl fac îmi aduce plăcere și, în special, atunci când îi văd pe copii că ies fericiți de aici.”

Ana Mocan, prima învățătoare a Saidei, spune că este rar să întâlnești copii cu atât de multă dragoste de carte și de viață. Ea afirmă că școala a fost mereu incluzivă, iar Saida a avut încă din copilărie o mulțime de prieteni.

„Eu am depus mereu efort să le insuflu la copii că toți suntem în fața lui Dumnezeu oameni și copiii, colegii au primit-o așa, ba din contra, chiar o ajutau unde avea nevoie, îi duceau gentuța. Noi ne schimbam de la grupă la grupă și mereu ziceau: „Doamna Ana, pot să pun, Ratima Sîrbu, se poate să îi dau geanta Saidei”, Copiii au primit-o foarte bine și chiar o sprijineau chiar și când nu avea nevoie. Oamenii aceștia simțind că societatea îi susține și îi încadrează, parcă le-ar crește aripi.”  

Colegii de lucru ai Saidei laudă curajul pe care aceasta îl demonstrează zi de zi.

„Fără o educație bună să nu aștepte nimeni nici părinți mai buni, nici fii mai buni, copii mai buni, și conducători ai țării mai buni. Noi ne bucurăm nespus de mult când se întorc la noi în liceu tineri specialiști, și nespus ne bucurăm atunci când se întorc copiii noștri, elevii noștri. Pe Saida o cunosc de când era în clasele primare la noi în școală și după absolvire sau pe parcursul învățării la Universitate a venit să-și facă practica. Un cadru didactic ca toți ceilalți. Chiar aș spune că este mai binevoitoare cu copiii și poate asta și îi atrage pe copii. Îi face pe copii să o iubească și să o înconjoare cu mai multă dragoste și respect.”

Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din satul Taraclia, raionul Căușeni, este una dintre puținele instituții școlare din raion care îndeplinește pe deplin standardele incluzive și de accesibilitate pentru toți elevii.

„Aici, în spate, avem accesul liber pentru persoanele care vin cu scaunul pe rotile. Ei tot au nevoie să se adapteze într-o societate șui nu doar ei, dar și ceilalți elevi, la fel trebuie să cunoască că avem astfel de copii cu cerințe educaționale speciale. Sunt un pic mai diferiți, dar tot sunt la fel ca și noi, ca și ceilalți elevi și să cunoaștem să știm cum să acționăm. Poate, uneori, cum să ne comportăm și chiar cum să-i ajutăm în unele cazuri.”

În același timp, școala are amenajate grupuri sanitare special adaptate pentru copiii în scaune rulante, iar în prezent se lucrează la amenajarea unui Centru Multifuncțional în instituție.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata