VIDEO/ Ion Terguță: 25 de gimnazii din Nisporeni vor avea deficite bugetare duble sau triple în 2023

Douăzeci și cinci de gimnazii din numărul total de 32 de instituții de învățământ din raionul Nisporeni, vor avea deficite bugetare duble sau triple în anul următor. Despre acest fapt a relatat membrul-fondator al Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Ion Terguță. 
Potrivit acestuia,  în 2022, deficitul pentru învățământ în raionul Nisporeni a fost de 9 milioane de lei, astfel că în 2023 deficitul va oscila între 18 și 27 de milioane de lei.
„Transformat în sume reale asta ar însemna că bugetele gimnaziilor se vor confrunta în 2023 cu un deficit de aproximativ 1 mln de lei pentru unitate. Deficitele au apărut ca rezultat al majorării salariilor profesorilor fără ca bugetele instituțiilor să fie majorate. Creșterea finanțărilor per elev ponderat, operate la sfârșitul acestui an, nu au fost capabilă să evite dezechilibrele bugetelor gimnaziilor”, a menționat Terguță într-o postare publicată pe rețelele de socializare.
Mai mult, el spune că practica ultimei majorări ar arăta clar că la sfârșitul iernii mai multe gimnazii rămân fără bugete, iar consiliile raionale ar fi forțate să discute despre închiderea acestora.
„Acum un an doar în raionul Nisporeni 7 gimnazii urmau să fie închise din acest motiv. Situația se va repeta ca la indigo și anul 2023.
Vă îndemn să priviți atent acest video imprimat în ședința consiliul raional Nisporeni în procesul de adoptare a bugetului pentru 2023. La tribuna consiliul e doamna Vera Lazăr, șefa direcției financiare. Situația nu e singulară, ci este valabilă pentru întreaga Republica Moldova. Cel mai mult vor avea de suferit gimnaziile cu un număr de elevi la limita existenței. Reamintesc că salariile profesorilor au fost majorate din componenta bugetară a instituțiilor de învățământ, pe când cel al miniștrilor, deputaților, judecătorilor și a altor instituții, au primit suplimente bugetare pentru acoperirea acestor cheltuieli de personal”, a conchis Ion Terguță.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata