În după amiaza zilei de 5 iunie, Inspectoratul de Poliție Botanica, a fost sesizat precum că, pe strada Independenței, un tânăr a fost înjunghiat. La locul faptei, imediat s-a deplasat grupa operativă inspectoratului, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
La locul faptei, în cadrul documentării, polițiștii au stabilit identitatea tânărului. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 28 de ani, fiindu-i cauzate leziuni corporale de către un bărbat care, după comiterea infracțiunii, a fugit de la fața locului. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea ajutorului medical.
Din discuțiile cu martorii referitor la acest caz, între cei doi s-a iscat un conflict. Drept urmare, suspectul, cu un cuțit, i-a aplicat victimei câteva lovituri în regiunea abdomenului.
În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală, patru zile mai târziu, făptașul a fost identificat și reținut la domiciliu, fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale, acesta și-a recunoscut vina.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor. Pentru fapta comisă, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare.