VIDEO/ Maia Sandu, după ședința CSS: Justiția a putrezit și nu-și dorește să se trateze

Judecătorii corupți ar sta în spatele blocării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii. Despre aceasta a anunțat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) în cadrul căreia urmau a fi discutate blocajele din procesul de reformă a justiţiei şi modalităţile de depăşire eficientă a acestora.

Potrivit șefei statului, Adunarea Generală a Judecătorilor de vineri s-a desfășurat cu încălcarea legii, odată ce legea nu ar prevedea posibilitatea întreruperii ședinței, iar persoanele care s-au implicat în organizarea și conducerea acestei ședințe s-ar fi aflat în conflict de interese.

„Tot ce au reușit să arate judecătorii în această adunare, deschis și în văzul lumii, este că justiția a putrezit și nu-și dorește sau nu poate să se trateze. Unii judecători au demonstrat că scopul lor este să nu facă justiție, ci să compromită justiția”, a spus Maia Sandu.

Mai mult, șefa statului declară că unii dintre judecători nu doresc să există un CSM funcțional, odată ce instituția reprezintă organul de autoguvernare, iar fără existență CSM „nu pot fi numiți, detașați, promovați judecători și nici nu se pot aplica măsuri disciplinare față de unii dintre ei.”

În context, Maia Sandu a anunțat că Consiliul Superior al Magistraturii urmează să fie funcțional în 30 de zile, iar Parlamentul țării va numi membrii non-judecători, care au trecut pre-vettingul.

„Cei care nu își pot justifica averile, protecția unor corupți, au ținut lecții de moralitate. Justiția a fost sechestrată de interesul unor judecători, care au lăsat criminalii în libertate. Stimați judecători, vreau să fiți atenți la mesajul meu. Aveți de ales – continuați să fiți parte a problemei sau deveniți parte a soluției”, a mai declarat Maia Sandu.

Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a venit cu următoarele decizii și recomandări:

  • În maxim 30 de zile Consiliul Superior al Magistraturii va fi funcțional. Parlamentul va numi, în regim de urgență, membri non-judecători care au trecut evaluarea comisiei de pre-vetting. După numirea membrilor non-judecători, CSM va funcționa;
  • În maxim 3 luni, se va crea și va fi funcțională Curtea Anticorupție care va investiga dosarele de mare corupție și corupția din sistemul judecătoresc;
  • Noul CSM, împreună cu Institutul Național de Justiție și Ministerul de Justiție vor accelera procesul de aducere în sistemul de justiție a tinerilor judecători;

Amintim că, vineri, 17 martie, a avut loc prima Adunare Generală a Judecătorilor din ultimii 4 ani. La eveniment s-au prezentat 330 de magistrați. La sfârșit de zi, cu votul majorității, Adunarea Generală a Judecătorilor a fost întreruptă până în data de 28 aprilie, iar tot atunci se va discuta și despre alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata