VIDEO//Moldova, doar un egal cu Insulele Feroe

Naționala de fotbal a Moldovei a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat aseară împotriva Insulelor Feroe, partidă din cadrul etapei inaugurale a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022.

La primul lor meci sub comanda lui Ricardo Bordin, „Tricolorii” au început cum ne se putea mai bine, iar Ion Nicolaescu a deschis scorul după numai nouă minute.

Astfel, Moldova, care a controlat și-n continuare jocul, a intrat la pauză în avantaj. După reluare, oaspeții au început un pic mai motivați, trecând în câteva rânduri pe lângă egalare. Mingea s-a opus să intre în poartă și la o altă faza creată superb de Nicolaescu, oprindu-se în bara porții adverse.

Și totuși, când jucătorii noștri se îndreptau spre o victorie mare, Insulele Feroe au lovit, prin , care a stabilit astfel și rezultatul final al întâlnirii.

La capătul celor 90 de minute, Ricardo Bordin a declarat că principalul adversar al jucătorilor noștri a fost oboseala.

„După prima repriză am suferit puțin fizic. Am riscat fizic, în primul rând, și până la urmă am primit și golul. Este un păcat, pentru că jucătorii au dat totul pe teren, dar nu am reușit să ducem această victorie până la final. Au fost și alte momente unde am fi putut să gestionăm lucrurile mai bine și să câștigăm meciul.”

Ce ține de următorii adversari pe care „Tricolorii” urmează să-i întâlnească, Ricardo Bordin rămâne pe poziție și spune că fiecare meci se joacă de la egal la egal, iar victoria poate fi obținută de jocul prestat în teren și nu de numele echipei.

Amintim că, în continuare, în cadrul Grupei F a calificărilor pentru Mondialul din Qatar, Moldova va juca, în deplasare, contra Danemarcei, pe 28 martie, și acasă, împotriva Israelului, trei zile mai târziu.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata