VIDEO/ Moscova se confruntă cu cele mai abundente ninsori, la început de iarnă, din ultimii 72 de ani

Capitala Rusiei, Moscova, se confruntă cu cele mai abundente ninsori, la început de iarnă, din ultimii 72 de ani, potrivit Serviciului naţional de meteorologie. Ninsoarea nu a încetat să cadă de luni seară asupra capitalei ruse, un oraş cu 12 milioane de locuitori, unde zăpada a încetinit traficul rutier, care a fost afectat de numeroase ambuteiaje.

În capitala rusă, unde iernile au devenit în ultimii ani tot mai puţin friguroase şi lipsite de zăpadă, nu s-a mai văzut o asemenea ninsoare din 1949.

Au fost scoase şi tractoare şi excavatoare pentru a curăţa zăpada de pe bulevardele oraşului, precum şi zona aeroporturilor.

Piatra cubică din Piaţa Roşie din centrul Moscovei a fost acoperită de un strat gros de omăt, iar ninsorile au redus vizibilitatea trecătorilor şi conducătorilor de automobile.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata