VIDEO/ Protest de amploare în Israel după ce Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării

După anunţul demiterii ministrului Apărării, care ceruse „o pauză de o lună în procesul controversat de reformă judiciară dorită de guvern”, mii de manifestanţi au ieşit pe străzi, îndreptându-se către strada Kaplan din centrul Tel Avivului, epicentrul demonstraţiilor care au loc în fiecare săptămână de la prezentarea în ianuarie de către guvern a proiectului de reformă, scrie Digi24.

Potrivit sursei citate, la Tel Aviv, protestatarii au incendiat cauciucuri duminică seara.

Fluturând steaguri ale Israelului, demonstranţii au scandat sloganuri precum „Bibi, afară!”, preluând porecla lui Benjamin Netanyahu.

Alte mitinguri spontane au avut loc în apropierea reşedinţei premierului din Ierusalim, precum şi în alte oraşe din ţară, la Haifa şi Beersheba, potrivit presei locale.

De asemenea, consulul general al Israelului la New York a anunţat duminică că demisionează în semn de protest faţă de demiterea de către prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ministrului Apărării Yoav Gallant.

Premierul Benjamin Netanyahu l-a demis duminică pe ministrul apărării, care cu o zi în urmă ceruse suspendarea reformei judiciare ce a declanşat proteste stradale care nu mai contenesc de la începutul anului.

Într-un discurs sâmbătă seara, Yoav Gallant, deşi din acelaşi partid de dreapta ca premierul Netanyahu, Likud, a declarat că se teme că perpetuarea diviziunilor în cadrul populaţiei pe această problemă ar crea o „ameninţare reală pentru securitatea” Israelului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata