VIDEO/ Raionul Căușeni se poate lăuda cu un drum european. Tronsonul R26 Căușeni – Cimișlia este aproape finalizat

Raionul Căușeni se poate lăuda cu un drum european. Tronsonul R26 Căușeni – Cimișlia este aproape finalizat. În prezent, lucrările de reabilitare se defășoară în preajma satului Opaci și la ieșire din satul Zaim. Timp de câteva luni, antreprenorii responsabili de executarea lucrărilor au reușit să reconstruiască și să asfalteze peste șapte kilometri de drum dintre Sălcuța și Taraclia și au construit mai multe căi de acces în satele Sălcuța și Zaim. Astăzi, toți cei care se îndreaptă spre raionul Cimișlia din Căușeni traversează un drum cum rar întâlnești în sud-estul țării, transmite Studio-L

„ – Este bine de mers, nu ca înainte. Este larg. Locuiesc, aici, la Opaci și acesta este drumul nostru la Căușeni. Înainte în toată ziua trebuia să schimbi rulmenții și totul dedesubt, amortizorul de zgomot, tot asta. – Cât timp ați așteptat acest drum? – Demult îl așteptăm. Deja am îmbătrânit.”

„ – Parcă mergem în Europa, ori unde mergem? Dacă ar fi toate drumurile așa ne-am face noi cât de cât europeni, dar până ajungem la momentul acela mai răbdăm cum este. – Dar este bun acum? – Bun este, da, și încă mai bun o să fie.”

„- Ultima perioadă de vreo trei ori pe zi. Trei încolo și trei înapoi. – Cât ați așteptat ca să fie reparat? – Da nu mai țin minte. Cred că nu mult au făcut. Acolo repede au făcut băieții. Aici deja nu știu cât vor face. – Dar trebuia reparat? – Da cum nu trebuie? Trebuie! Dacă nu-i reparat nu poți merge.”

„ – Cum a fost, a fost tare rău drumul acesta, dar acum văd că îi destul de normal. – Ce schimbări pot aduce drumurile bune în Moldova? – Da ce schimbări pot aduce? Drumurile pot aduce schimbări. Atunci când drumul este bun și circulația merge, dar dacă drumul îi rău, atunci toți stau pe loc.”

Primarul satului Taraclia din raionul Căușeni, Vladimir Cucereavîi, spune că ani la rând localnicii din această zonă au așteptat aceste reabilitări și că de fiecare dată se alegeau doar cu promisiuni. Acum însă, visul de a avea drum reparat între localitate și centrul raional a devenit realitate.

VLADIMIR CUCEREAVÎI, primarul satului Taraclia, raionul Căușeni: „Acum este o plăcere să te deplasezi la centrul raional. Oamenii sunt foarte mulțumiți. Acum cei care au servicii, sunt angajați undeva în centrul raional, se duc cu plăcere. De la Cimișlia până la sud drumul este bun. Până la Căușeni drumul este bun. Iată, porțiunea asta era foarte și foarte rea. Spre binele nostru, spre binele tuturor care se deplasează pe acest drum este bine, mulțumim!”

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, lucrările de reabilitare și reconstrucție a drumului R26 Căușeni-Cimișlia vor fi finalizate în acest an.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata