VIDEO/ Sute de copii cu gripă, internați în spitalele din Chișinău

Situație alarmantă în spitalele pentru copii din Chișinău. Mai exact, sute de micuţi sunt internaţi în aceste clipe cu viroze, pneumonie şi gripă. Despre acest fapt a informat şeful Direcţiei sănătate din Chişinău, Boris Gîlca, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei.

„Avem o situație îngrijorătoare raportările din cadrul spitalelor și instituțiilor de ambulatoriu ne spun în continuare că avem o adresabilitate sporită pentru internări cu infecții respiratorii, bronșolite, pneumonii, atât la copii, cât și la adulți.”, a spus Gîlca.

Astfel, în ultima săptămâna s-a înregistrat un flux sporit de internări, în special în cazul minorilor cu acuze de infecții respiratorii. Iar cele mai afectate sunt grupurile de copii cu vârsta de la cinci la 14 ani, urmată de cei cu vârsta de zero – patru ani.

„La Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii pe 100 de paturi sunt internați 110 copii, dintre care 67 cu gripa confirmată, cu diferite complicații – de la infecții respiratorii, cu varicelă. Am desfășurat și continuăm să desfășurăm paturi suplimentare.”, a adăugat Boris Gîlca.

Aceeași situație, mai spune Gîlcă, este înregistrată și la Spitalul de copii Nr. 1, unde sunt internați 125 de copii pe 100 de paturi.

„Considerăm că suntem, cu siguranță, suntem în alertă epidemiologică, cel puțin, dacă nu în epidemie de gripă, pe care Ministerul Sănătății nu a declarat-o.”, a punctat Gîlca.

De asemenea, oficialul mai spune că situația din spitale rămâne a fi în continuare gravă și estimează că numărul cazurilor ar putea crește până la sfârșitul lunii ianuarie, iar ulterior să înceapă perioada de regres.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata