VIDEO/ Trei bărbați din raionul Ialoveni au fost reținuți, după ce ar fi prădat o casă de schimb valutar

Ar fi pus la cale un furt în proporții deosebit de mari, însă au fost descoperiți și reținuți. Trei bărbați de 22 și, respectiv 31 de ani din raionul Ialoveni, au fost reținuți și plasați în arest pentru 30 de zile, după ce ar fi prădat o casă de schimb valutar.

Totul s-a întâmplat în luna noiembrie, anul trecut, în orașul Durlești. Potrivit informațiilor, cei trei indivizi ar fi deteriorat ușa și ar fi pătruns, pe timp de noapte, în schimbul valutar. Bărbații ar fi furat din safeu bani în diferită valută, după care au fugit într-o direcție necunoscută.

În acest fel, aceștia ar fi provocat un prejudiciu estimat la un milion de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspecții au fost identificați, localizați și reținuți.

În timpul descinderilor oamenii legii au depistat și ridicat sume de bani, proveniență cărora urmează a fi stabilită.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă până la zece ani de închisoare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata