VIDEO/ Uniunea Europeană a aprobat un nou pachet de sprijin pentru armata Moldovei

Uniunea Europeană a aprobat un  nou pachet de sprijin pentru armata țării noastre. Anunțul în acest sens a fost făcut de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, care a ținut să precizeze că noul pachet de sprijin va fi oferit Armatei Naționale prin intermediul facilității europene de pace.

Potrivit oficialului, decizia a fost luată la Consiliul de miniștri de Externe ai comunității europene.

„O inițiativă care vine să consolideze capacitățile noastre de securitate și apărare”, a spus Nicu Popescu în cadrul unei conferință de presă.

Cu toate acestea, șeful diplomației de la Chișinăul nu a precizat în ce constă suportul oferit armatei țării noastre de către UE.

În cadrul aceleiași conferințe, Nicu Popescu a menționat că Uniunea Europeană va trimite la Chișinău o echipă care va pregăti desfășurarea misiunii civile în Moldova, iar echipa de conducere a misiunii urmează să vină în câteva săptămâni.

Misiunea va oferi consiliere la nivel strategic cu privire la elaborarea de strategii și politici și va identifica nevoile de consolidare a capacităților în materie de alertă timpurie, detectare, identificare, atribuire a amenințărilor și răspuns la amenințările hibride, a subliniat Nicu Popescu.

Miniștrii de externe ai UE, reuniți luni la Luxemburg, au ajuns la un acord politic privind impunerea sancțiunilor pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Moldovei, precum au decis și instituirea unei misiuni civile și continuarea asistenței în sectorul de apărare al țării noastre.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata