VIDEO//Unul dintre cei mai râvniți infractori și conducători ai mafiei italiene a fost reținut în Brazilia

Unul dintre liderii organizaţiei mafiote italiene ‘Ndrangheta, Rocco Morabito, care a evadat în 2019 dintr-un penitenciar din Uruguay, a fost arestat în Brazilia.

Arestarea lui Morabito, unul dintre cei mai căutaţi zece infractori din lume, s-a produs în oraşul Joao Pessoa, din nord-estul Braziliei, în timpul unei operaţiuni comune a poliţiei federale braziliene şi Interpol.

În iunie 2019, Rocco Morabito a evadat din închisoarea situată în Montevideo, unde era în aşteptarea extrădării în Italia alături de alţi trei deţinuţi.

El făcea obiectul unei notificări speciale de către Interpol pentru apartenenţă, între 1988 şi 1994, la o organizaţie infracţională specializată în traficul internaţional de droguri.

Printre alte delicte, Morabito este acuzat de asigurarea transportului de droguri în Italia, vânzarea acestora la Milano, iar, ulterior, de importarea din Brazilia a 592 kilograme de cocaină, în anul 1992, şi a 630 kilograme de cocaină, în 1993.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata