VIDEO//Usatîi: „Cu cât mai mult o să lupt cu corupția, cu atât mai mulți bodyguarzi o să am”

Liderul formațiunii Partidul Nostru Renato Usatîi are pază de corp. În cadrul emisiunii unei emisiuni de la TV8, Usatîi a menționat că să simte amenințat, fără a da vreun nume, iar aceștia sunt achitați din banii proprii. Mai mult ca atât, primarul de Bălți susține că utilizează mașina blindată pentru a nu fi răpit.

„Eu niciodată nu am avut bodyguarzi. De când am început războiul cu Plahotniuc, am fost nevoit să am bodyguarzi, deoarece nu i-ați văzut să se poarte incorect. Când am întrevederi cu cetățenii, ați văzut să bruscheze vreun jurnalist? Ați văzut vreodată să agreseze vreun cetățean? Nu, ei stau prin părți și își fac lucrul. Eu astăzi merg și cu mașină blindată ca să nu fiu răpit. Eu nu am un război cu cetățenii din Republica Moldova”, a declarat Renato Usatîi în platoul TV8.

Întrebat de moderatoarea emisiunii de ce merge cu mașină blindată și de ce se teme, Usatîi a declarat că în lupta cu corupția din Republica Moldova simte nevoia de a fi protejat de bodyguarzi. Totodată, liderul PN a explicat că paza de corp este achitată din banii proprii care se regăsesc în declarația de avere și interese personale.

„Prin fapte eu vreau să fac în Republica Moldova o schimbare. Niciodată nu am să pot să merg ca Maia Sandu prin magazin să cumpăr lapte. De Maia Sandu nimeni nu are nevoie ca să se întâmple ceva cu dânsa, că ea declară ceva la general. Dar ăștia că au furat și fură țara știu că vin și le pun capacul și în politică și din punct de vedere al justiției. De asta trebuie să mă asigur pe mine. Cu cât mai mult voi lupta cu corupția, cu atât mai mulți bodyguarzi o să am. Bodyguarzii mei nu încurcă cetățenii, nu au fost achitați din bugetul de stat, au fost și sunt achitați din banii care sunt în declarația mea de avere”, a punctat Usatîi.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata