Președintele Rusiei, Vladimir Putin, dezvăluie într-un documentar care urmează să fie difuzat în curând, că a fost șofer de taxi în primii ani după destrămarea Uniunii Sovietice, pentru a face față greutăților financiare din acea epocă.
Sfârșitul Uniunii Sovietice în 1991 a fost urmat de o perioadă de instabilitate economică severă, care i-a dus pe mulți ruși în stare de sărăcie.
Vladimir Putin, actualul președinte al Rusiei, a dezvăluit într-un documentar care va fi difuzat în curând, că uneori a făcut taximetrie pentru a-și mai rotunji veniturile, scrie The Guardian, preluând agenția Ria Novosti.
„Uneori a trebuit să câștig niște bani în plus. Adică să câștig niște bani cu mașina, ca șofer particular. Ca să fiu sincer, e neplăcut să vorbesc despre asta, dar, din păcate, așa au stat lucrurile”, a declarat Putin în documentarul „Rusia. Istorie recentă”, realizat de canalul Channel One, din care Ria Novosti a relatat câteva secvențe.
Vladimir Putin, fost agent agent KGB, care a deplâns în repetate rânduri căderea Ununii Sovietice, spune că dezintegrarea URSS acum trei decenii rămâne o „tragedie” pentru „cei mai mulți cetățeni”.
„Până la urmă, ce înseamnă prăbușirea Uniunii Sovietice? Înseamnă prăbușirea Rusiei istorice sub numele de Uniunea Sovietică”, este citat liderul de la Kremlin.
În alte ocazii, el numise destrămarea URSS în 1991 drept „cel mai mare dezastru geopolitic al secolului XX”.