Weekend cu vreme instabilă, dar caldă

După o săptămână în care am stat mai mult pe sub umbrele, sfârșitul acesteia va fi și el instabil atmosferic. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, în weekend ploile însoțite de tunete și descărcări electrice vor continua să cadă pe întreg teritoriul țării. Vântul va sufla moderat, cu posibile intensificări înainte și în timpul căderii precipitațiilor. Cu toate acestea, temperatura aerului va fi caldă.
Astfel, potrivit sinopticienilor, sâmbătă, în raioanele din Nord, maxima va fi de +26 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +27 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +28 de grade.
Noaptea, minimele vor oscila între +13 și +18 grade Celsius.
Conform sinopticienilor, duminică, precipitațiile vor continua să ne dea „târcoale”, în timp ce temperatura aerului își va continua ascceniunea, urcând cu încă câteva grade. Vântul va bate moderat. Menționăm că, conform ultimei actualizări a Serviciului Meteorologic, începând cu săptămâna viitoare ploile vor mai scădea din intensitate și vor cădea doar pe arii restrânse. Maxima nu va suferi schimbări.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata