Zeci de moldoveni, exploatați prin muncă în Italia. Culmea – tot de moldoveni

Carabinierii din Mantova, Italia, au pus sub sechestru bunuri evaluate la peste un milion de euro, într-un dosar care vizează doi cetățeni moldoveni, aflați deja în detenție, acuzați de favorizarea imigrației clandestine și exploatarea muncitorilor prin „caporalat”, un sistem prin care un „caporale” recrutează și controlează muncitori pentru angajatori, în afara regulilor legale, de obicei pentru a-i exploata.

Măsura a inclus imobile, conturi bancare și un autoturism de lux, în cadrul unei operațiuni derulate în Italia. Potrivit acuzațiilor, cei doi ar fi recrutat peste 50 de lucrători din Republica Moldova, care ar fi fost determinați să intre în Italia folosind documente falsificate.

Scopul ar fi fost ocolirea controalelor prevăzute de normele privind imigrația, pentru a-i folosi ulterior ca forță de muncă în condiții de exploatare severă, în special în agricultură.

În cadrul aceleiași ipoteze acuzatorii, muncitorii ar fi fost obligați să lucreze în condiții considerate inumane, cu program și plăți care nu respectau legea, fiind supuși și unor forme abuzive de control și supraveghere.

Urmărește și