Armata ucraineană a confirmat duminică seara retragerea din Lysichansk, un oraș strategic din estul țării. Cu câteva ore mai devreme, la Moscova a fost anunțat controlul asupra Lisichansk-ului și asupra întregii regiuni Lugansk.
„Pentru a salva viețile personalului militar ucrainean, s-a luat decizia retragerii trupelor din oraș”, „în condițiile superiorității multiple a trupelor rusești în artilerie, aviație, lansatoare de rachete, muniție și personal”, a spus Armata Ucrainei.
Potrivit analiștilor, capturarea Lisichansk-ului, care avea o populatie, inainte de razboi, de 95.000 de locuitori, permite armatei ruse sa patrunda mai adanc in Donbass. Următoarele ținte ar putea fi Slaviansk și Kramatorsk.
În Sloviansk, unde înainte de război trăiau până la 100.000 de oameni, loviturile rusești la o piață au ucis duminică șase persoane, inclusiv o fetiță de nouă ani, a spus președintele ucrainean.
(Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei)
„Există riscul ca regiunea Lugansk să fie complet ocupată și înțelegem acest lucru”
Cu o zi înainte, la Kiev, Vladimir Zelenski l-a primit pe prim-ministrul Australiei. Anthony Albanese a anunțat că țara sa va furniza Ucrainei arme în valoare de 74 de milioane de dolari, inclusiv vehicule blindate Bushmaster.
Șeful guvernului australian a vizitat duminică suburbia Irpin din Kiev, unde a evaluat amploarea distrugerii. El a numit ceea ce a văzut „o crimă de război”.