2 noiembrie, zi liberă pentru elevi

Decis! 2 noiembrie, adică ziua de după alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va fi declarată zi liberă pentru elevi Anunțul în acest sens a fost făcut de către ministrul Educației, Igor Șarov în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, unde a mai menționat că această decizie a fost luată în contextul în care mai multe secții de votare vor fi deschise în instituțiile de învățământ din țară, iar această zi liberă va fi necesară pentru dezinfectarea spațiilor.

„Noi avem undeva vreo 800 de școli unde se organizează alegerile. Noi înțelegem că foarte bine că dacă nu vor avea loc, inclusiv, în incinta școlilor ar fi foarte problematic pentru primari. Luni, cânt trebuie să fie preluat după vacanță procesul de studii, noi vom prelungi vacanța, dând posibilitatea ca să dezinfectăm aceste spații.” 

Totodată, Igor Șarov a declarat că Ministerul Educației este gata să ofere și alte spații, dacă este posibil, pentru a evita desfășurarea alegerilor în instituțiile de învățământ.

„Dacă există posibilități de a fi organizate birourile electorale în alte părți, Casă de Cultură, ori suntem la dispoziție să oferim alte obiective care țin de Ministerul Educației, ori să fie implicați mai mulți actori, atunci – da. Categoric sunt împotriva organizării acestor alegeri în incinta căminelor și a grădinițelor.”

În aceste condiții, vacanța de toamnă, sezonul 2020-2021, a elevilor din Moldova se va prelungi cu încă o zi, adică va începe pe 24 octombrie și se va încheia pe 2 noiembrie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata