39 de elevi din întreaga țară, premiați în cadrul Olimpiadei Republicane de Limba și literatura română

39 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane de Limba și literatura română (limba de instruire), desfășurată la Chișinău în perioada 05-07 mai 2023. Potrivit ministerului Educației și Cercetării, premianții sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Briceni, Cahul, Călărași, Căușeni, Chișinău, Criuleni, Florești, Hîncești, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Ungheni.

Prezent la festivitatea de premiere, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a felicitat elevii pentru performanțele obținute în cadrul olimpiadei și i-a încurajat să continue promovarea limbii și literaturii române prin participarea la competițiile școlare care necesită o bună cunoaștere a conținuturilor curriculare.

„Faptul că ați reușiți să participați în cadrul olimpiadei republicane se datorează atât efortului și sârguinței dumneavoastră, cât și, poate în egală măsură, dedicației profesorilor care vă ghidează zilnic în studierea aprofundată a disciplinelor pe care le-ați îndrăgit. Vă încurajez, în acest context, să alegeți studiile pedagogice în parcursul dumneavoastră profesional și să continuați astfel să fiți ambasadori ai limbii și literaturii române și ai educației de calitate.” a menționat ministrul în adresarea către elevi.

Olimpiada Republicană de Limba și literatura română (limba de instruire) a fost organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc  în perioada 17 februarie – 22 mai 2023.

La ediția din acest an a olimpiadei au participat 185 de elevi ai claselor IX-XII, delegați din toate raioanele și municipiile republicii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata