Start Jocurilor Olimpice de iarnă

O nouă competiție sportivă internațională urmează să ne țină în suspans în următoarele săptămâni. Astăzi s-a dat startul oficial al Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, competiţie ce se desfăşoară sub sloganul „Olimpiada Împăcării”.
În Coreea de Sud, Moldova este reprezentată de doar doi sportivi, Nicolae Gaiduc, care a fost și portdrapelul țării noastre, și de austriacul naturalizat, Cristopher Hoerl.
Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an a Jocurilor „Albe” vor participa, în perioada 9-25 februarie, 92 de țări, fără Rusia, țară a cărei sportivi vor participa la întreceri sub steagul olimpic, după imensul scandal legat de dopajul lotului olimpic al acestui stat. În cadrul programului vor avea loc 102 evenimente la 15 discipline, șase dintre care au fost incluse pentru prima data.
Aproximativ 7.500 de oameni au purtat torţa olimpică din Grecia şi până pe Stadionul Olimpic din PyeongChang. Potrivit datelor statisitce, Norvegia ocupă locul întâi pe naţiuni înaintea acestor Jocuri Olimpice la medalii câştigate all-time, nu mai puțin de 329 de distincții, şi are toate şansele să rămână în aceeaşi poziţie şi la final. Nordicii au un avans de peste 40 de medalii şi 20 de titluri olimpice în faţa Americii.
Menționăm că medaliile de aur vor cântări 586 de grame. Organizatorii au pregătit nu mai puţin de 259 de seturi de medalii, aur, argint şi bronz

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata