Noi căi de soluționare a transportului public

Gata cu problemele transportului public în Chișinău. Cel puțin asta susțin membrii unui grup de lucru constituit în cadrul Primăriei Capitalei. Potrivit acestora, chișinăuienii trebuie să fie asigurați, în continuare, cu o circulație a transportului public eficientă și comodă. „Rețeaua de benzi dedicate din Chișinău trebuie extinsă. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. În primă fază pot fi luate străzile care au câte trei benzi de circulație într-o direcție, cum ar fi bd. Ștefan cel Mare, Dacia, Decebal, Negruzzi. Pe aceste străzi pot fi amenajate benzi dedicate fără mari probleme”. Totodată, aceștia au menționat că lipsa parcărilor din Chișinău dăunează atât șoferilor, cât și bicicliștilor și pietonilor. „Instituțiile de învățământ nu au locuri de parcare. În municipiul Chișinău, la doar câteva licee, și pot să vă arăt și unde, sunt locuri de parcare pentru biciclete. Pentru mașini, pentru vehicule nici nu vorbim. Iar în parcările pentru vehicule nu sunt amenajate locuri de parcare pentru biciclete”. Menționăm că în contextual acestor noi initiațive de rezolvare a problemelor legate de transportul public din Capitală, autoritățile locale își propun să reânoiască, cu 20 de autobuze noi, Parcul Urban. În acest sens, Consiliul Municipal planifică să aloce 30 de milioane de lei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata