CSJ a pus punct în cazul Marinei Tauber

Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a menţinut, aseară, decizia instanţei de fond şi a Curţii de Apel Bălţi privind excluderea candidatei Partidului Şor, Marina Tauber, din cursa electorală pentru fotoliul de primar al municipiului Bălţi. Avocaţii formaţiunii politice au decşarat că vor merge la CEDO.

Magistraţii CSJ au luat mai întâi o decizie prin care a menţinut o încheiere a Curţii de Apel Bălţi prin care a fost respinsă solicitarea avocaţilor Marinei Tauber privind atragerea în proces a unei părţi terţe, după care a declarat inadmisibil recursul.

Marina Tauber a acuzat de cele întâmplate guvernarea şi în special pe şefa statului, Maia Sandu, care ar fi comandat excluderea ei din cursă ţi ar fi făcut presiuni asupra justiţiei. „Ne-am trezit în noul stat dictatorial, condus de un Lukașenko în fustă, care împreună cu slugile ei au adus abuzul și înălcarea legilor la un nou nivel, care nu a mai fost atins de nimeni până acum”, a declarat Tauber într-un briefing.

Totodată, Vadim Banaru, avocatul lui Tauber, a anunţat că se va adresa la CEDO. „Suntem siguri că va veni momentul când Republica Moldova va fi condamnată pentru aceste abuzuri, iar persoanele vinovate vor fi atrase la răspundere, inclusiv penală”, a declarat apărătorul.

Candidata Partidului Șor la Primăria Bălți, Marina Tauber, a fost exclusă sâmbătă din cursa electorală, după ce Judecătoria Bălți a emis o decizie de anulare a candidaturii acesteia. Decizia a fost luată la solicitarea Comisiei Electorale Centrale care a invocat nereguli în finanţarea campaniei electorale de către Paridul Şor.

Ulterior, CEC a declarat imposibilă desfăşurarea turului doi al scrutinului local din Bălţi.

Amintim că, în primul tur din 21 noiembrie, Marina Tauber a acumulat 47,93% din voturi. Tauber urma să se bată în turul doi cu Nicolai Grigorişin, viceprimarul de Bălţi, care a câştigat în primul tur 20,93% din sufragii.

Sursa: Anticoruptie.md

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata