Se împlinesc 82 de ani de la un tragic eveniment pentru istoria noastră, când trupele sovietice au invadat Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța. Teritoriul Moldovei istorice deveni, astfel, pentru a treia oară, obiectul ocupației rusești, pe care propaganda de la Moscova o numește „eliberare”. În urma acestora, însă, procentul populației autohtone din teritoriu a scăzut dramatic.
Chiar în nota sa ultimativă de pe 26 iunie, 1940, Veaceslav Molotov a folosit „argumente” dintre cele mai aberante, ca de pildă: teritoriul Basarabiei ar fi fost locuit de o majoritate ucraineană, ce-și dorea reunirea cu RSS Ucraineană. Despre Bucovina de Nord – că ea ar fi o recompensă nici pe departe satisfăcătoare pentru cei „22 de ani de ocupație a Basarabiei de către România burghezo-moșierească”, de parcă nici n-a fost confiscarea tezaurului românesc în anul 1918, neîntors nici pînă-n ziua de azi. În ceea ce privește ținutul Herța, regiune ce n-a fost stipulată în nota ultimativă, la protestele românești, Molotov a răspuns cu un cinism fără de egal: „Acolo unde a călcat piciorul ostașului sovietic, devine automat teritoriu sovietic”.
Cele mai grave, însă, au fost pierderile umane și consecințele catastrofale ale ocupației sovietice pentru spiritualitatea românească din regiune. Chiar din primele zile ale primei ocupații sovietice din anii 1940-41, fu introdusă grafia chirilică și astfel peste noapte sute de mii de basarabeni care n-o cunoșteau au fost trecuți în categoria analfabeților. Mii de intelectuali, slujitori ai cultului și reprezentați ai păturilor sociale avute, care n-au reușit ori n-au dorit să părăsească regiunea, au fost împușcați sau deportați în Siberia.
Cea de-a doua ocupație, de după 1944, este marcată de represalii și mai severe. Mâinile lungi ale KGB-ului i-au ajuns din urmă și pe cei refugiați peste Prut. Toată lumea știe de Katini, dar puțini care știu că, lîngă Bălți, mii de militari români luați prizonieri au avut aceeași soartă ca și cea a ofițerilor polonezi împușcați de către călăii lui Beria. A urmat foametea organizată din anii 1946-47 și al doilea val de deportări din 49. Concomitent cu nimicirea fizică, a continuat și deznaționalizarea printr-un amplu proces de rusificare forțată și asimilare prin atragerea în teritoriu a mii de „specialiști” și pensionari privilegiați din republicile slave ale URSS.