Tot mai puțini membri PAS rămân la formațiunea condusă de Igor Grosu. Ce arată datele

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – partidul de guvernare, care în prezent este condus de Igor Grosu, a înregistrat o scădere a numărului de membri în ultimul an. Cel puțin acest lucru îl indică datele oficiale, informează Tribuna.

Potrivit surse care face referire la raportul financiar prezentat de PAS pentru 2021 – la Comisia Electorală Centrală, în anul în care a venit la guvernare, formațiunea a raportat 12 648 membri, cu 999 mai mult decât în 2020, fiind al cincilea partid după numărul de membri.

Totodată, duminică, 27 noiembrie curent, când a avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidul Acțiune și Solidaritate, Andrei Spînu, vicepreședinte al formațiunii, a anunțat că „PAS are 11 840 membri”, ceea ce este cu 808 mebri mai puțin față de anul trecut.

E de menționat și că, la 30 iunie curent, în raportul privind gestiunea pentru prima jumătate a anului 2022, a fost indicat că formațiunea are 11 649 de membri, respectiv în ultimele 5 luni la partid ar fi aderat 191 persoane.

Amintim că, liderii Partidului Acțiune și Solidaritate s-au convocat duminică, 27 noiembrie, în ședința Consiliului Politic Național. La ședință au participat și miniștrii din Guvernul Gavrilița.

În cadrul ședinței liderii partidului au discutat despre cum vor acționa autoritățile în contextul invaziei rusești în Ucraina, șantajului Kremlinului împotriva țării noastre și tentativelor de destabilizare a grupărilor criminale.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata