A fost propusă dublarea numărului de secții de vot peste hotare. Moldovenii, îndemnați să iasă la vot

 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) propune Comisiei Electorale să deschidă mai multe secții de votare peste hotarele Moldovei, astfel ca mai mai muți moldoveni din diaspora să poată vota la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Despre aceasta a anunțat astăzi ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi.

Potrivit lui Ciocoi, vor fi dublate numărul secțiilor de votare în locațiile unde, la alegerile prezidențiale, s-au format cozi, dar și unde s-au epuizat buletinele de vot.

„Propunem CEC deschiderea unui număr mai mare de secții de votare peste hotare. E vorba despre dublarea numărului secțiilor în locațiile unde a fost extinsă ora de votare sau unde s-au epuizat buletinele de vot. Decizia finală aparține CEC. Această instituție va aproba cifra finală a secțiilor de votare deschise peste hotare”.

De asemenea, premierul interimar estimează costuri de 5,5 milioane de lei pentru secțiile de votare de peste hotare. „Dacă va crește numărul secțiilor, atunci va crește și impactul financiar. Fac un apel către diaspora să se implice și să completeze birourile electorale. Vom aprecia foarte mult dacă moldovenii din diaspora vor face voluntariat în cadrul secțiilor de votare”, a precizat Ciocoi.

Secretarul de stat al MAEIE, Eugen Revenco, a adăugat că vor crește numărul secțiilor din Rusia, chiar dacă la alegerile prezidențiale cetățenii noștri nu s-au înghesuit să voteze. „În Rusia, număr ușor mai mare al secțiilor de votare. Aceste secții vor fi deschise în Moscova și în regiunea Moscovei”, a punctat Revenco.

În turul II al alegerilor prezidențiale de anul trecut, peste hotare au votat peste 263.000 de moldoveni din diaspora. Până acum s-au înregistrat prealabil peste 93 000 de cetățeni, cu peste 30 000 mai mult decât la alegerile prezidențiale.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata