A murit actorul care l-a interpretat pe celebrul „Tarzan”. Acesta a avut un sfârșit tragic, după ce avionul în care se afla cu soția sa s-a prăbușit

Actorul Joe Lara, vedeta serialului „Tarzan: The Epic Adventures”, a murit, la 58 de ani, după ce avionul în care era împreună cu soția sa, Gwen Lara, s-a prăbușit într-un lac din Tennessee, Statele Unite ale Americii. În avionul de mici dimensiuni erau, în afară de actor și soția sa, alte cinci persoane. Niciunul dintre pasageri nu a supraviețuit, scrie Gandul.

Tragedia a avut loc sâmbătă, dar identitatea victimelor a fost făcută publică abia duminică, după ce autoritățile locale au întrerupt căutările și au anunțat că toate cele șapte persoane din avion au murit. În accidentul aviatic au murit actorul Joe Lara, soţia acestuia, pastorul Gwen Shamblin Lara, ginerele lui Gwen, pilotul avionului şi trei angajaţi ai bisericii conduse de Gwen. Toți erau din Brentwood, Tennessee, iar numele lor au fost făcute publice după ce familiile au fost anunțate de tragedie.

Avionul de mici dimensiuni, care aparţinea bisericii conduse de Gwen, s-a prăbușit sâmbătă dimineață, în lacul Percy Priest, de lângă Smyrna, în Tennessee, la scurt timp după decolare. Aeronava se îndrepta spre Palm Beach, potrivit Administrației Federale a Aviației.

William Joseph Lara s-a născut pe 2 octombrie 1962, în San Diego, California. De-a lungul cariere, a avut roluri în filme de acțiune și în seriale de televiziune, cel mai cunoscut fiind personajul Tarzan din filmul „Tarzan in Manhattan”, din 1989, și continuarea din serialul Tarzan: The Epic Adventures, începând din 1996.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata