Al doilea stat american care decide că Trump trebuie să fie scos de pe buletinul de vot

Oficialul electoral cu rangul cel mai înalt din statul Maine a decis că Donald Trump nu poate candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor în acest stat, invocând o prevedere constituţională referitoare la insurecţie, relatează BBC şi Reuters.

Secretarul de stat din Maine, democrata Shenna Bellows, a declarat că Donald Trump nu este eligibil din cauza acţiunilor sale care au condus la revolta de la Capitoliul SUA din 2021.

Maine se alătură astfel statului Colorado, care a interzis deja ca Trump să apară pe buletinul de vot la alegerile primare republicane.

Foarte probabil, ambele decizii vor fi atacate în instanţă.

Hotărârea de 34 de pagini a secretarului de stat din Maine spune că Trump trebuie eliminat de pe buletinul de vot pentru că „s-a implicat în insurecţie sau rebeliune”. În ordinul său, Shenna Bellows arată că Trump, „pe parcursul a mai multor luni şi culminând cu 6 ianuarie 2021, a folosit un narativ fals de fraudă electorală pentru a-şi înflăcăra susţinătorii şi pentru a-i face să se îndrepte spre Capitoliu”. Ea a adăugat că „apelurile sale ocazionale ca manifestanţii să fie paşnici şi să sprijine forţele de ordine nu conferă imunitate acţiunilor sale”.

Secretarul de stat a concluzionat că Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a incitat la insurecţie atunci când a răspândit afirmaţii false despre fraude electorale în alegerile din 2020 şi apoi şi-a îndemnat susţinătorii să mărşăluiască spre Capitoliu pentru a-i împiedica pe legislatori să certifice votul.

Bellows şi-a suspendat însă decizia până când instanţa supremă a statului se va pronunţa în această chestiune.

CE PREVEDE SECŢIUNEA 3 DE LA AL 14-LEA AMENDAMENT AL CONSTITUŢIEI SUA

Decizia a fost luată după ce un grup de foşti legislatori din Maine au declarat că Trump ar trebui descalificat pe baza unei prevederi din Constituţia SUA care interzice persoanelor să ocupe funcţii dacă au fost implicate în „insurecţie sau rebeliune” după ce au depus un jurământ faţă de Statele Unite.

Hotărârea, care poate fi atacată la o instanţă de stat, se aplică doar alegerilor primare republicane din martie, dar ar putea afecta statutul lui Trump pentru alegerile generale din noiembrie. Probabil că va spori presiunea asupra Curţii Supreme a SUA de a rezolva la nivel naţional dubliile legate de eligibilitatea lui Trump, în conformitate cu prevederea constituţională cunoscută sub numele de Secţiunea 3 a celui de-al 14-lea Amendament.

Trump a fost pus sub acuzare atât într-un caz federal, cât şi în statul Georgia, pentru rolul său în încercarea de a anula alegerile din 2020, dar nu a fost acuzat de insurecţie în legătură cu atacul din 6 ianuarie de la Capitoliu.

El conduce detaşat în sondajele de opinie în cursa pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024.

ÎNCĂ O PREMIERĂ PENTRU TRUMP

Instanţa supremă din Colorado l-a descalificat, la rândul său, pe Trump, la 19 decembrie, spunând că nu poate apărea pe buletinul de vot pentru alegerile primare din acest stat, ceea ce l-a făcut pe Trump să devină primul candidat din istoria SUA care a fost considerat neeligibil pentru preşedinţie pentru că s-a implicat într-o insurecţie.

Trump a promis că va face apel la Curtea Supremă împotriva hotărârii din Colorado şi a criticat contestarea scrutinului ca fiind „nedemocratică”.

Partidul Republican din Colorado a depus deja miercuri propriul recurs la Curtea Supremă.

Încercări similare de descalificare a lui Trump în alte state au fost respinse. Instanţa supremă din Michigan, un stat crucial în lupta pentru alegerile generale, a refuzat miercuri să audieze un apel privind eligibilitatea lui Trump de a ocupa o funcţie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata