Biroul de reintegrare a venit cu o reacție despre aplicarea amenzii în privința șoferilor din regiunea transnistreană.
”Temei al survenirii acestei forme de răspundere juridică reprezintă art.229 alin.(3) din Codul contravențional al Republicii Moldova, care prevede sancționarea cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale (de la 1500 la 3000 mii de lei), cu aplicarea a 3 puncte de penalizare în cazul exploatării unui vehicul fără a deține polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pe suport de hârtie sau în format electronic ori în lipsa datelor accesate din sistemul informațional unic aferent asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.
Prevederile date se aplică în privința tuturor categoriilor de autovehicule înmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de înregistrarea acestora pe malul drept sau pe cel stâng al râului Nistru”, precizează Chișinăul.