Ana Revenco, ministrul de Interne, i-a premiat pe doi angajați ai MAI: Victor Ciobanu, campionul mondial la lupte libere, și Ruslan Matcovschi, campion mondial la PowerLifting

Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, s-a întâlnit cu Victor Ciobanu, campionul mondial la lupte greco-romane, care este și polițist de frontieră. De asemenea, ea l-a întâlnit și pe Ruslan Matcovschi, ofițerul de urmărire penală din cadrul IGP Ruslan Matcovschi care a câștigat Campionatul Mondial de Powerlifting WDFPF 2021.

„Aceste titluri mondiale necesită mult efort, rezistență și poate chiar durere uneori. Însă toată această muncă asiduă este răsplătită cu mândria de a asculta intonarea Imnului Național și de a privi drapelul țării noastre de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Le mulțumesc și pe această cale acestor doi luptători pentru faptul că știu cum să reușească să îmbine sportul cu munca de ofițeri printr-o implicare continuă. Vă încurajez dragi colegi să îi motivați și pe cei mici, și pe cei mari, și să-i ghidați în practicarea sportului de performanță.
Îmi doresc ca titlurile pe care cu mândrie și cu respect vi le-am oferit să reprezinte o și mai mare motivație în obținerea de noi și noi victorii pentru dumneavoastră și pentru Republica Moldova”, a transmis Revenco.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata