Angajații din sectorul public cu un salariu mai mic de 15 000 de lei, vor primi 3 000 de lei din partea statului

Angajații din sectorul public, cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor primi un ajutor unic în sumă de 3000 lei. Potrivit executivului, decizia a fost aprobată, astăzi și se referă la repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2022. 

Plata unică, cu caracter excepțional, va fi acordată pentru susținerea angajaților al căror loc de muncă de bază este în cadrul autorităților/instituțiilor bugetare și care sunt remunerați conform Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Potrivit proiectului, din alocațiile bugetare aprobate vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de 437,6 milioane de lei, dintre care 107,9 milioane de lei către autoritățile finanțate de la bugetul de stat, 327 milioane de lei către APL de ambele niveluri și 2,7 milioane de lei către CNAS.

Totodată, se menționează că plata unică cu caracter excepțional nu va fi supusă impozitării.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata