Astăzi începe vaccinarea cu a doua doză de Pfizer/Biontech pentru cei care au primit deja prima doză
Agenția Națională pentru Sănătate Publică a distribuit lotul de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer/BioNTech în cantitate de 12.282 doze, tuturor Centrelor de vaccinare, pentru administrarea dozei II.
Astfel, începând de astăzi, conducătorii instituțiilor medico-sanitare vor asigura vaccinarea contingentelor, imunizate cu prima doză, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, pentru lucrătorii medicali, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Vaccinul va fi utilizat în cel mult 120 de ore de la decongelare cu păstrarea la +2° +8° C. După recepționarea vaccinului, durata organizării sesiunilor de vaccinare este de maxim 4 zile. În cazul în care a fost extrasă o doză din flacon, vaccinul se va utiliza în cel mult 6 ore.
Campania de vaccinare împotriva COVID-19, în Moldova, a început pe 2 martie, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. La 4 martie, autoritățile din Moldova au recepționat un alt lot cu 14400 de doze de vaccin AstraZeneca, prin intermediul platformei COVAX.