Biden, despre Putin: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu mai poate rămâne la putere”

Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere. Așa, la Varșovia, președintele american Joe Biden a spus despre Vladimir Putin, acuzându-l încă o dată pe liderul rus de războiul din Ucraina, care durează de mai bine de o lună. Anterior, președintele american l-a numit pe Putin „criminal de război”, „bandit” și „măcelar”.

Biden a numit, de asemenea, invazia rusă a Ucrainei o bătălie între democrație și autocrație.

În același timp, secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat în vizită în Israel, a subliniat că răsturnarea puterii în Rusia nu face parte din planurile americane.

(Anthony Blinken, secretarul de stat american)

„Nu avem o strategie de schimbare de regim în Rusia sau oriunde altundeva. În acest caz, ca în oricare altul, totul depinde de oamenii din țara respectivă. Depinde de poporul rus”.

Kremlinul a reacționat la cuvintele președintelui american. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a menționat că nu îi revine lui Biden să decidă cine va fi la putere în Rusia, adăugând că rușii aleg președintele.

Peskov a spus că astfel de insulte ale lui Biden la adresa președintelui rus au restrâns posibilitățile de îmbunătățire a relațiilor dintre cele două țări. Nici Emmanuel Macron nu a susținut declarațiile lui Joe Biden despre Vladimir Putin.

(Emmanuel Macron, președintele Franței)

„Cred că în primul rând trebuie să rămânem la fapte, iar apoi să facem totul pentru ca situația să nu scape de sub control. Nu voi folosi astfel de expresii pentru că sunt încă în legătură cu președintele Putin… ce vrem să facem colectiv? Vrem să oprim războiul pe care Rusia l-a început în Ucraina fără a participa la el și fără a escalada. Acesta este obiectivul pe care ni l-am propus în ultima lună”.

La rândul său, duminică, Vladimir Putin i-a felicitat pe angajații Gărzii Ruse cu ocazia împlinirii a șase ani de la înființarea acesteia. Putin a remarcat în mod special militarii care participă la „operațiunea militară specială din Donbass și Ucraina”, mulțumindu-le pentru rezistența și serviciul impecabil acordat Rusiei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata