Luna octombrie a fost petrecută de oamenii legii în plină desfășurare a operațiunii ”Tulburel”. Scopul campaniei a fost de a sensibiliza publicul larg în vederea consumul de alcool la volan și de a identifica conducătorii care sfidează legea.
Astfel, pe parcursul a celor 31 de zile, în traficul rutier au fost depistați în stare de ebrietate la volan peste 500 de șoferi. Peste 400 dintre aceștia erau în stare de ebrietate avansată, fiind ridicate 345 de mijloace de transport și transportate la parcarea specială.
În același timp, au fost sancționate 40 de persoane care au comercializat băuturi alcoolice contrafăcute, iar nouă procese-verbale au fost întocmite celor care au vândut băuturi alcoolice minorilor.
Alte 574 de persoane au fost documentate pentru că au consumat produse alcoolice în locuri interzise.