Bulgaria și-a ales președintele. Victoria acestuia vine la doar o săptămână de la surpriza alegerilor parlamentare, când un partid nou a câștigat scrutinul
Nu va exista nicio schimbare la șefia Președinției din Bulgaria, unde președintele în exercițiu Roumen Radev a fost reales duminică cu peste 60% din voturi. Rivalul său, Anastas Guerdjikov, susținut de Partidul Conservator, a obținut puțin peste 30% din voturi.
Venit la putere în 2017, acest fost pilot și fost șef al forțelor armate intenționează să-și continue acțiunea de transformare a Bulgariei și, în special, lupta împotriva corupției.
În vara lui 2020, s-a alăturat manifestanților pentru a cere demisia controversatului prim-ministru Boyko Borissov, demis primăvara trecută, după un deceniu la putere. Această poziție îi aduseseră și critici, unii acuzându-l că și-a depășit obligațiunile și că a făcut partizanat.
Și mai presus de toate, victoria lui vine la o săptămână după cea a unui tânăr partid anticorupție la alegerile legislative.