Cavcaliuc, mesaj pentru actualul executiv: Următorul guvern al forțelor de opoziție va examina cu lux de amănunte fiecare schemă și jaf pe care l-ați făcut

Fostul adjunct al Inspectoratului General de Poliție (IGP) și actualul lider al Partidului Acasă Constuim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, a venit cu un mesaj pentru actuala guvernare. Liderul PACE, susține că se vede cu ochiul liber cum cei aflați astăzi la conducere ar fura „ca în codru”.

 

Mesajul lui Cavcaliuc vine ca o replică pentru ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a declarat recent că drumul de 3,5 km care va asigura accesul la podul plutitor peste râul Prut de la Leova, va costa 3.2 milioane de euro pentru fiecare kilometru.

„Moldoveni, cât vom răbda aceste furturi, ziua amiaza mare, organizate de către cei din PAS? Se vede cu ochiul liber că fură ca în codru. S-au scăpat sărmanii și jefuiesc Moldova de ,,pârâie văile”. Astăzi n-are cine să vă documenteze și să vă atragă la răspundere pentru delapidările de miliarde de lei pe care le faceți din bugetul de stat, furând zilnic din buzunarul moldovenilor prin scheme la drumuri, energie, gaze, combustibil, contrabandă”, a menționat Cavcaliuc într-o postare pe canalul său de Telegram.

Mai mult, acesta a ținut să vină cu promisiunea că următorul guvern al forțelor de opoziție, care s-ar forma la moment, va examina cu lux de amănunte fiecare schemă și jaf „pe care l-ați făcut și eu personal voi veni la fiecare din voi în calitate de Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Interne și vă voi pune cătușele”.

„Plecați ,,по хорошему’’, oamenii nu vă mai suportă incompetența, aroganța și prostia. Nu mai aveți susținerea poporului și legitimitate”, a mai scris Cavcaliuc.

Amintim că, drumul de 3,5 km care va asigura accesul la podul plutitor peste râul Prut de la Leova va costa 3,5 mil. de euro pe km. Este cel mai scump drum din Republica Moldova. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu susține că prețul ridicat se datorează faptului că este un drum nou.

Un calcul elementar arată că un kilometru de drum va costa circa 70 milioane lei. Se pare că acesta este cel mai scump segment de drum din istoria recentă a Moldovei.

Potrivit unui Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta urmează a fi deschis traficului internațional rutier, pe segmentul moldo-român.

Pentru instituirea şi amenajarea acestui punct, în rectificarea bugetară sunt prevăzute alte 8,4 milioane lei. Astfel costurile trec deja de 260 milioane lei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata