The Washington Post: Soldații ruși au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în ucraineni

La câteva ore după ce soldații ucraineni au eliberat localități din Harkov, rușii au încercat să fugă cât mai repede. Fiecare cum a putut. Unii s-au deghizat în ucraineni și au fugit pe bicicletele pe care le-au furat de la localnici, scrie Digi24 cu referire la The Washington Post.

În câteva ore, soldații ruși au fugit cu toții din Zaliznichne, un sat la est de Harkov, după un atac puternic al soldaților ucrainenilor care i-au luat prin surprindere prin amploare.

Localnicii au povestit uimiți cum rușii au aruncat puștile și au lăsat în urma lor lăzi cu muniție și vehicule incendiate, inclusiv un tanc rusesc încărcat pe o platformă. S-a întâmplat chiar într-un moment în care primii anchetatori soseau la Harkov pentru a ridica trupurile civililor împușcați de ruși, unele rămase acolo de luni de zile.

Ministerul rus al Apărării a prezentat duminică o hartă cu retragerea forțelor ruse dincolo de râul Oskil, în estul regiunii Harkov, la o zi după ce ministerul a confirmat că trupele sale au părăsit zona Balaklia și Izium din Harkov, mișcare pe care a numit-o „regrupare”.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata