Cercetați penal pentru șantaj: ar fi estorcat bani și amenințat un bărbat sub pretextul unei datorii inventate

Polițiștii și procurorii au destructurat activitatea unui grup infracţional, suspectat în comiterea infracțiunii de șantaj, organizatorul fiind un deținut din Penitenciarul nr.13-Chișinău, transmite Poliția R. Moldova.

Deținutul, în complicitate cu alte două persoane aflate la libertate, estorcau mijloace financiare de la un bărbat sub pretextul unei datorii inventate în sumă de 200 de euro.

Victima, un bărbat de 29 de ani, le-a transmis 4000 de lei. Ulterior, cei doi, au mai cerut încă 200 de euro.

Astfel, victima a sesizat ofițerii de investigație, iar drept urmare a fost pornită o cauza penală pentru șantaj.

În urma perchezițiilor la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat 4000 de lei, iar din celula deținutului au fost ridicate telefoane mobile și droguri de diferite tipuri (marijuana, hașiș, pastile extazy, subutex etc.)

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 189, alin. (3) din Codul Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de „Șantaj” riscă închisoare  de la 5 la 7 ani  sau amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.

Unul dintre suspect este reținut pentru 72 de ore, iar celălalt este cercetat în stare  libertate.

Precizăm  că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata