Ceslav Panico a fost numit în funcția de Avocat al Poporului

Ceslav Panico a fost numit în funcția de Avocat al Poporului, pentru un mandat de șapte ani. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat cu votul a 57 de deputați. Tot în cadrul ședinței de astăzi, Ceslav Panico a depus jurământul.

Ceslav Panico este licențiat în drept și magistru în drept civil. Acesta a fost membru al Consiliului pentru Prevenirea Torturii și al Institutului de Reforme Penale, în cadrul căruia a participat la implementarea mai multor proiecte finanțate de organizații naționale și internaționale.

La concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului au participat, în total, șapte persoane. Potrivit legislației, candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.

Proiectul de hotărâre intră în vigoare la data adoptării și poate fi contestată în instanța de judecată.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata