Chiar dacă a eșuat în CMC, Nagacevschi oricum a fost numit viceprimar

După două tentative eșuate în Consiliul Municipal, Fadei Nagacevschi, fost ministru al Justiției în guvernul Chicu, a fost numit viceprimar. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general Ion Ceban. Nagacevschi va răspunde de domeniul juridic și tot ce vizează serviciul comunal.

Fadei Nagacevschi este un nume cunoscut în politica și presa moldovenească. Anterior, acesta a activat în calitate de jurist al Partidului Socialiștilor, consilier al fostei președinte a Parlamentului Zinaida Greceanîi, ministru al Justiției în guvernul condus de Ion Chicu, iar din 20 septembrie 2021 este consilier al vicepreședintelui Parlamentului Vlad Batrîncea.
Într-o postare pe Facebook, Ion Ceban a anunțat că Fadei Nagacevschi „va continua activitatea în domeniul juridic și agenda anticorupție în Primăria Chișinău”.

Edilul a solicitat consilierilor să-i dea o șansă lui Fadei Nagacevschi și să-l cheme la raport peste 100 de zile.

Primarul a oferit clarificări privind repartizarea atribuțiilor. Astfel, Nagacevschi va prelua agenda anticorupție, regiile, și ceea ce ține de fondul locativ-comunal. Astfel, viceprimarul Ilie Ceban în continuare se va ocupa de transport și urbanism.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata