China a confirmat, oficial, acordarea Republicii Moldova a 150 de mii de doze de vaccin

Printr-o scrisoare adresată Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi, Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină Li Zhanshu a confirmat decizia Chinei de a acorda Moldovei 150 mii de doze de vaccin anti-COVID în calitate de ajutor umanitar.

În scrisoarea semnată de înaltul oficial chinez se arată că partea chineză este dispusă să acorde Moldovei susținere și ajutor, în limitele capacităților sale, și a decis să ofere Moldovei 150 mii de doze de vaccin anti-COVID în calitate de asistență umanitară.

Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină Li Zhanshu menționează că, în prezent, pandemia COVID-19 continuă să se răspândească la nivel global, iar situația epidemiologică din Moldova rămâne alarmantă.

În numele Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină și al său personal, Li Zhanshu a transmis cele mai sincere compasiuni poporului Republicii Moldova și a dorit tuturor pacienților o însănătoșire grabnică.

Decizia Chinei de a oferi Republicii Moldova lotul de vaccinuri anticoronavirus vine ca urmare a solicitării adresate de Speakerul Zinaida Greceanîi, pe 4 martie, anul curent.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata