Săptămâna debutează cu o nouă avertizare meteorologică, și anume de Cod Galben de instabilitate atmosferică. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, în această seară, precum și pe durata nopții se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice de până la 25 de l/m2 și vijelie în rafale de până la 20 m/s.
Nu va fi mult mai bine nici mâine, când, ploi de scurtă durată sunt anunțate pe întreg teritoriul țării. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări în timpul căderii precipitațiilor.
Ce ține de temperatura aerului resimțită marți, potrivit meteorologilor, în raioanele din Nord aceasta va fi de +28 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +29 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +30 de grade.
Noaptea, minimele vor oscila între +15 și +20 de grade Celsius.
Conform ultimei actualizări a Serviciului Hidrometeorologic, de miercuri vremea de afară va reveni la normal din punct de vedere atmosferic, chiar dacă valorile termice maxime vor coborî nițel. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla slab și moderat.