Deputatul Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dumitru Alaiba, este numit în funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, în locul lui Dumitru Budianschi care, de asemenea, face parte din Fracțiunea PAS și va rămâne în componența comisiei în cauză, în calitate de membru.
Parlamentul a adoptat, în ședința plenară de astăzi, Hotărârea pentru modificarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Parlamentului Republicii Moldova.
În funcția de secretar al Comisiei economie, buget și finanțe, exercitată până acum de Dumtru Alaiba, este numită Valentina Manic, Fracțiunea ”PAS”.
Totodată, în locul Zinaidei Popa, care și-a depus mandatul de deputat, membru al comisiei este numit un alt deputat al Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Victor Spînu.
Comisia economie, buget și finanțe are 10 membri, inclusiv un președinte și doi vicepreședinți – Radu Marian (Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”) și Petru Burduja (Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor”).