Compania de stat Energocom a semnat primul său contract de achiziție pe termen lung cu OMV Petrom, unul dintre cei mai importanți actori ai pieței energetice din regiune. Gazele nu vor ajunge pe piață mai devreme de 2027. Acordul are o durată de trei ani și prevede achiziția de gaze naturale extrase din proiectul Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: „Republica Moldova, prin intermediul companiei de stat Energocom, a reușit să semneze primul contract pe termen lung pentru gaze naturale din depozitul Neptun Deep. În momentul în care producția de gaze va începe, noi vom beneficia de aproximativ un sfert din consumul nostru de gaze naturale din depozitul Neptun Deep. Contractul este semnat cu OMV Petrom din România.”
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că acest acord ar putea influența pozitiv prețul mediu de achiziție al gazelor pentru Republica Moldova, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare și la consolidarea securității energetice a țării.
Pe parcursul anului trecut, Energocom a acoperit peste 83 la sută din consumul total de gaze naturale al Republicii Moldova, devenind un actor esențial în asigurarea independenței energetice a țării.