Consiliul Concurenței a inițiat o investigație în privința întreprinderii care gestionează aplicațiile Yandex Go și Yandex Pro

Consiliul Concurenței a anunțat inițierea primei investigații în Republica Moldova care vizează platformele digitale și eventuale practici anticoncurențiale aplicate prin intermediul unor astfel de platforme. Investigația se referă la semnele de abuz de poziție dominantă admise de către întreprinderea care gestionează aplicațiile digitale Yandex Go și Yandex Pro utilizate la prestarea și folosirea serviciilor de taxi, scrie Bizlaw.

Potrivit instituției, investigația a fost inițiată după examinarea prealabilă a unei plângeri depuse în adresa Consiliului Concurenței la începutul lunii decembrie 2022.

În cadrul investigației, Consiliul Concurenței urmează să efectueze analiza detaliată a piețelor relevante, să stabilească dacă întreprinderea vizată are poziție dominantă pe piețele relevante ce vor fi stabilite și dacă practicile aplicate de companie constituie abuz de poziție dominantă.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata