COVID-19 continuă să facă victime. Câți moldoveni și-au pierdut viața în ultima săptămână

Morbiditatea prin infecții virale ale căilor respiratorii acute s-a aflat, în perioada 20 – 26 martie, la nivelul de intensitate joasă, cu 6.988 de cazuri, în descreștere cu 15,3% față de săptămâna precedentă. Din numărul total de bolnavi, 3% au fost spitalizați, iar 60% au fost copii cu vârsta de până la 14 ani, informează Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Totodată, în perioada respectivă, au fost înregistrate 42 de cazuri de gripă sezonieră, iar în laboratoarele ANSP au fost investigate, prin metoda molecular biologică, 46 de probe, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2. Dintre acestea, 13 au fost pozitive.

În intervalul respectiv de timp nu a fost înregistrat niciun caz de deces provocat de gripa sezonieră.

Legat de pandemia de coronavirus, și aceasta bate în retragere. 1.491 de moldoveni au fost testați pozitiv la COVID-19, cu aproape 1.250 mai puțini decât săptămâna precedentă, potrivit datelor Ministerului Sănătății, cu privire la rezultatul celor 19.899 de teste efectuate.

Totodată, din cauza infecției, alți 21 de moldoveni și-au pierdut viața.

În același timp, 166 de cetățeni s-au imunizat cu doza I, iar alți 303 – cu doza a II-a a vaccinului anti-COVID-19. Astfel, în intervalul de timp sus-menționat, au fost administrate 915 doze de vaccin, dintre care 13 la minori.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata