Declarații: În Moldova nu există proteste spontane. Cu 30 000 de oameni dai jos orice guvern

În contextul politic moldovenesc actual contează cine organizează protestele, deoarece în țara noastră nu ar exista acea cultură protestatară, precum în România de exemplu sau alte țări europene, unde lumea pur și simplu iese în stradă. Această opinie a fost exprimată de politologul Ilian Cașu în cadrul emisiunii Morari.live difuzată în fiecare zi de joi la postul de televiziune N4 începând cu ora 21:00.

Conform acestuia, la Chișinău mereu trebuie să existe un lider, care să organizeze și să mobilizeze protestul.

„Atunci când este un lider, cetățenii de rând care nu au apartenență politică se asociază și se alătură, iar în rezultat avem efectul de protest masiv.”, a explicat Cașu.

Mai mult ca atât, Ilian Cașu a adăugat că nu crede în protestele apolitice, iar de organizatorii protestelor depind și intensitatea acestora.

La același subiect, comentatorul politic Corneliu Ciurea a declarat încă prin 2005 că anumiți politehnologi i-au spus că cine poate scoate în stradă în jur de 30 000 de oameni, poate da jos orice guvern, dacă dorește acest lucru.

„În 2005, politehnologi care se ocupă de organizarea protestelor, mi-au spus foarte clar, cu 30 000 de oameni, dar în Republica Moldova cu mai puțini, răstorni orice guvern dacă dorești acest lucru. Dacă vrei să răstorni un guvern, o situație, nu ai nevoie de procente, ai nevoie de 20 sau 30 de mii de oameni și o dispoziție pesimistă în societate. Există o astfel de dispoziție? Există. Deci în Republica Moldova există premise pentru răsturnarea situației, acum depinde foarte mult de politicieni, politehnologi și sponsori, curatori și așa mai departe.”, a declarat Corneliu Ciurea.

Conform datelor unui sondaj realizat de cei 120 de paneliști din peste 50 de localități ale țării, 16,1% ar ieși la protest indiferent de organizatori cu scopul de a provoca demisia guvernului, alte 14,6% ar protesta pentru ca autoritățile să ia măsuri necesare pentru populație, iar 13,1% ar protesta, dar nu doresc să se asocieze cu organizatorii. Majoritatea însă, 51,1% nu ar ieși la proteste din motiv că acestea nu rezolvă niciodată nimic.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata