Dodon sugerează că examenele de Bacalaureat nu s-au anulat din cauza Maiei Sandu

Igor Dodon anunță ca a prezidat joi o ședință a fracțiunii PSRM, în cadrul căreia s-a decis că socialiștii vor participa în alegeri și s-a ajuns la concluzia că „din cauza Maiei Sandu” nu au fost realizate unele proiecte ale partidului, printre care și anularea Bacalaureatului.

Dodon a declarat că socialiștii au decis că vor „merge la alegeri, cu toate că aceste alegeri ar fi fost mai potrivite toamna, când riscurile pentru cetățeni ar fi fost considerabil mai reduse”.

„În perioada următoarelor luni Moldova încă se află sub pericolul creșterii masive a numărului de infectări cu coronavirus COVID-19, mai ales după anularea Stării de Urgență, iar criza economică și socială se poate aprofunda, din cauza lipsei unui Parlament și a unui Guvern pe deplin responsabil”, susține Dodon.

El și-a „exprimat regretul că din cauza decretului semnat ieri de președintele Maia Sandu, astăzi, nu vor putea fi examinate, și adoptate în lectură finală de către Parlament unele proiecte importante sociale”.

Printre aceste se numără:

„- majorarea cu 40 la sută a salariilor pentru medici,
– achitarea restanțelor pentru patru luni a remunerării muncii angajaților Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată din Moldova”,
– anularea examenelor de bacalaureat,
– subvenționarea asociațiilor obștești naționale ale persoanelor cu dizabilități”.

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc la 11 iulie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata