După Stela Popa, Val Butnaru și Pasha Parfeni anunță că renunță la premiul acordat de revista care i-a conferit titlul de „Omul Secolului” lui Vladimir Voronin

După jurnalista Stela Popa, Val Butnaru și Pasha Parfeni au anunțat și ei că renunță la premiul acordat de revista mondenă care l-a declarat pe liderul PCRM Vladimir Voronin drept „omul secolului”, scrie Cotidianul.md.

Am citit postarea Stelei Popa, Stela Popa și vreau să spun următoarele.
Am și eu premiul din acest an al revistei VIP pentru cultură. Recunosc, habar nu aveam de niciun detaliu legat de acest eveniment și, din motive personale, nici nu m-am prezentat la ceremonia propriu-zisă. Despre „omul secolului” am aflat abia la izbucnirea scandalului. Cred că este corect să urmez exemplul Stelei Popa și să declar public că renunț la acest premiu”, a anunțat jurnalistul și omul de cultură Val Butnaru.

Reușitele lui Vladimir Voronin ani la rând au fost ignorate de organizatori, iar acum, când Voronin participă în campania electorală, au fost scoase de pe rafturi prăfuite. Nu mi se pare corect.
În acest context, vreau să refuz acest premiu, cu speranța că pe viitor, organizatorii acestor decernări să atragă mult mai multă atenție la tot ceea ce înseamnă notorietate și verticalitate”, a declarat Parfeni.

Gestul lor vine după ce ieri și Stela Popa a anunțat că renunță la premiul său, care i-a fost acordat în 2014.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata